Casa Cotroceni – Design interior in stil eclectic

Cu acest proiect de amenajare interioara realizat de echipa de designeri Noblesse Group, iti aducem in atentie o casa din La Belle Epoque, ce ne aminteste de cochetele locuinte pariziene.Imobilul este situat in zona Cotroceni si apartine unei familii cu trei copii. Obiectivul designerilor a fost sa readuca aceasta bijuterie arhitecturala la vechea glorie prin lucrari de renovare si prin conservarea a cat mai multe detalii originale.

Interiorul a fost amenajat in stil eclectic si reuneste elemente din mai multe stiluri clasice, pe un fundal realizat din culori calde care transforma interiorul intr-un camin cozy si primitor. In fiecare incapere s-a dorit o ambianta luminoasa si diafana, iar in spatiile care beneficiaza de mai putina lumina naturala, cum ar fi holul de la intrare, designerii au mizat pe finisaje in culori deschise, au optat pentru un iluminat bogat si oglinzi care sa reflecte lumina. Tamplaria si stucaturile originale au fost pastrate, iar la nivelul podelei s-a intervenit prin montarea de marmura cu desene. Desi reprezinta doar un spatiu de tranzit, holul te introduce delicat in decorul cochet si elegant al locuintei.

Livingul a fost utilat cu mobilier de relaxare si cateva unitati de depozitare cu detalii rafinate. Remarcam coordonarea perfecta a elementelor decorative, atat din punctul de vedere al stilului, cat si al cromaticii.

Pentru o atmosfera homey, livingul a fost dotat cu semineu, care sporeste nota eleganta a decorului, la acest aspect contribuind si elementele sculptate. Mobilierul este marca Signorini, iar oglinzile, Silvano Grifoni.

Din living se intra intr-un dining genenos, utilat cu o masa de 10 persoane si o vitrina care acopera un intreg perete. Tavanul casetat cu vitraliu isi gaseste o corespondenta cromatica la textile, indeosebi draperii si covor. Arcada reprezinta un detaliu arhitectural care fluidizeaza spatiul si ii ofera acestei functiuni un aspect nobil.

Bucataria are o configuratie octogonala, iar amenajarea sa s-a realizat pornind de la acest detaliu. De exemplu, podeaua din ceramica pune in evidenta forma arhitecturala a incaperii, iar lumina perimetrala din tavan accentueaza volumetria. Acest spatiu destinat gatitului a fost utilat foarte practic, sotul fiind pasionat de gatit. Asadar, designerii au optat pentru mobilier suficient de depozitare si un blat generos din marmura.

La fel ca si in celelalte incaperi, in dormitorul matrimonial au fost pastrate stucaturile originale. Un element de originalitate il constituie ancadramentul realizat pe locul unei foste usi si care ia forma unui baldachin. Cele doua ancadramente ale aplicelor vin in completarea acestui detaliu. Aceasta incapere se bucura de spatii generoase de depozitare si de o cromatica reconfortanta, in care accentele de culoare se reduc la accesoriile textile somon si verde.

Baia de la parter este spectaculoasa nu prin dimensiuni, ci prin elementele decorative pretioase si de inspiratie orientala. Spatiul a fost placat cu ceramica Aparici, la fel si pentru parodeala, care imita parchetul din lemn cu efect antichizat. Sala de baie cucereste prin impletirea ingenioasa de patternuri clasice cu accente orientale.

Mansarda gazduieste, printre altele, dormitorul uneia dintre fete. Aici designerii au introdus elemente de inspiratie provensala, prin compozitii florale si texturi bogate. Fiind situata deasupra bucatariei, acest dormitor se evidentiaza prin aceeasi forma octogonala, evidentiata de grinzile la vedere. Designerii au acordat o importanta deosebita detaliilor. De exemplu, covorul are forma circulara si cu desene care preiau detaliile arhitecturale ale Domului din Milano. Paleta cromatica a acestui dormitor este dominata de crem si bejuri, cu accente de siclam si verde.

Produsele utilizate in acest design interior casa fac parte in intregime din portofoliul Noblesse Group, experti in design interior si proiecte la cheie. 

POSTĂRI ASEMĂNĂTOARE

Amenajare casa stil neoromanesc

Amenajare casa stil neoromanesc

Va prezentam un nou proiect de design interior si amenajare fatada pentru o casa in stil neoromanesc. Frumoasa cladire va deservii intalnirilor de protocol ale beneficiarilor. Amplasementul este unul privilegiat privilegiat, intr-o comuna din estul Bucurestiului,...

Design interior cofetarie Dulcinella

Design interior cofetarie Dulcinella

Culori pastelate, pattern-uri si accente retro, elemente de butaforie in tematica aleasa, corpuri de iluminat decorative; acestea sunt primele cerinte de la care am demarat acest frumos proiect! Cu o experienta de peste 20 de ani in amenajari HoReCa, echipa Noblesse...

Design Interior Apartament Lux Pipera The Forest

Design Interior Apartament Lux Pipera The Forest

Descoperiți în rândurile ce urmează un proiect de amenajare a apartamentului în stil contemporan luxury situat intr o vila in Pipera, care a fost special conceput și gândit și conceput pentru a corespunde celor mai exigente cerinte ale proprietarilor și care a fost o...

Design interior penthouse Jardin du Nord Pipera

Design interior penthouse Jardin du Nord Pipera

Printre proiectele cele mai recente realizate de echipa Noblesse Group se numară și acest proiect de design interior penthouse situat in cartierul Pipera. Apartamentul exclusivist pune la dispoziție o suprafață generoasă de 160 m² și face parte din complexul...

Pin It on Pinterest