fbpx

Soneriu Laura

 

Soneriu Laura este un sculptor român care face parte din portofoliul de artiști ai Agenției de Artă “Fusion Arts” creată de Noblesse Group. „Totul a început în urmă cu 29 de ani, pe vremea când părinții mei au așezat cu multă mândrie pe peretele camerei noastre 3 peisaje realizate de sora mea mai mare. În acea perioadă mi se părea un gest grandios, arătând o mare apreciere pentru sora mea și eram fericită pentru ea, dar în același timp îmi doream să pot și eu să realizez ceva la fel de grozav ca aceasta. Până în ziua de astăzi, îmi amintesc acel moment, care a fost de maximă intensitate pentru mine în acel moment. Văzând bucuria și încântarea din ochii părinților mei și dintr-o ambiție copilărească am decis să fac la fel sau chiar mai bine decât sora mea.

Astfel, după ce am început clasa I am luat cursuri extracurriculare de artă pentru copii, unde am studiat ceramică și pictură. Apoi am continuat să studiez la liceul de arte plastice, unde am început să înțeleg adevărata frumusețe și complexitate a sculpturii, care odată cu trecerea timpului a devenit o parte din mine.

În timpul studiilor de licență și masterat, am avut marea onoare de a învăța multe despre sculptură, de la un om deosebit, un mare sculptor, un profesor exemplar și un adevărat model pentru mine, domnul Peter Jecsa, care din păcate nu mai este cu noi. Astăzi, cu dorința constantă de a-mi face părinții fericiți și mândri și sperând să aduc bucurie în jurul meu, continui să fiu fidelă promisiunii mele și continui să sculptez, oferind în același timp o minusculă parte din mine prin fiecare dintre lucrările mele, sculpturi pe care le fac cu inima deschisă și fără de care nu aș fi aceeași persoană care sunt azi.”

 

DNA 

Dimensiune: 16x36x8 cm

Tehnică: cioplire

Lucrarea „DNA” a fost concepută în opoziție cu „Crearea omenirii” și reprezintă lumea microscopică a vieții umane din punct de vedere științific.

 

 

Neuropeptides

Dimensiune: 30x5x10 cm

Tehnică: cioplire

Utilizând ca inspirație studiile științifice care arată că adevărata noastră natură este un câmp al inteligenței imateriale și al conștiinței pure din care apar gânduri, sentimente și emoții prin intermediul comunicării cerebrale inter-celulare cu ajutorul substanțelor chimice cunoscute sub numele de „neuropeptide”. Am conceput această sculptură, gândindu-mă să imortalizez chiar acest proces de comunicare inter-celulară.

 

 

Relaţie

Material: lemn

Dimensiune: 30x20x10 cm

Tehnica: sculptură

Lucrarea intitulată pur și simplu „Relație”, transmite într-un mod unic legătura emoțională – de aici nodul – care are loc între două persoane, unde cele două personaje, reprezentate cu forme geometrice simple, creează o legătură puternică între ele.